Emiterea scrisorilor de garanție de către Instituțiile Financiare Nebancare, modificări legislative

Case Study Caption

Introducere în context

Prin Regulamentul BNR nr. 3 din 12 mai 2023, publicat in Monitorul Oficial la data de 31 mai 2023, a fost modificat Regulamentul BNR nr. 20/2009 privind funcționarea instituțiilor financiare nebancare. Activitatea de emitere de garanții sau asumare de angajamente de garantare, cuprinde ceea ce în practică se regăsește, de cele mai multe ori, sub denumirea generică de „scrisoare de garanție”.

Codul Civil definește în art. 2321 scrisoarea de garanție ca fiind „angajamentul irevocabil și necondiționat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, în considerarea unui raport obligațional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terțe persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat.”

O primă modificare importantă are în vedere IFN ce au inclus în obiectul de activitate emiterea de garanții sau asumarea de angajamente de garantare, pentru care s-a impus obligația menținerii unui capital social de cel puțin 3.000.000 euro, în echivalent lei.

Un element de noutate absolută este dat de cumularea nivelurilor cerințelor de capital pentru instituțiile financiare care au în obiectul de activitatea emiterea de scrisori de garanții și alte activități de creditare. În concret, dacă avem un IFN care oferă credite ipotecare și scrisori de garanție, capitalul social trebuie să fie de minim 6.000.000 euro în echivalent lei.

Prin urmare, toate IFN urile ce emit scrisori de garanție, trebuie să dispună majorarea capitalului social până la plafonul minim stabilit prin noile modificări legislative.

De asemenea, IFN urile ce vor desfășura această activitate vor fi înscrise în Registrul Special în mod automat, ceea ce presupune că la data depunerii dosarului de autorizare, trebuie să îndeplinească o serie de condiții suplimentare.

Una dintre ele fiind cea referitoare la conducerea IFN-ului, ce trebuie să fie asigurată de cel puțin două persoane, în cazul optării pentru sistemul unitar de administrare. Niciunul dintre conducătorii IFN instituției financiare nebancare nu va putea fi învestit cu atribuții de conducere, în sensul prevederilor art. 5 lit. b), în cadrul altei instituții financiare nebancare sau al altei societăți comerciale, cu excepția instituțiilor de credit și instituțiilor financiare aflate în același grup cu respectiva instituție financiară nebancară. Conducătorii instituțiilor financiare nebancare trebuie să îndeplinească, cumulativ, cel puțin următoarele condiții: a) să aibă onorabilitatea corespunzătoare funcției – a se vedea criteriile de reputație la art. 14, 15 din Regulam. BNR 20/2009,  b) să nu fi cauzat prin activitatea lor falimentul unui agent economic; c) să aibă studii superioare; d) să aibă experiență într-un domeniu considerat relevant de BNR.

În concluzie, noile modificări legislative tind să limiteze accesul instituțiilor financiare nebancare la activitatea de emitere a scrisorilor de garanție, însă, în același timp, pun un accent semnificativ pe responsabilitatea și integritatea IFN-urilor, consolidând reglementările în domeniul financiar nebancar.

Permite-mi să te ajut!

Dacă aveți nevoie de ajutor, completați formularul. În cazul în care vă grăbiți, puteți să ne apelați direct. Vom reveni la dumneavoastră în maxim 1 oră.

Telefon: 0753033303

office@danandrei.ro Luni – Vineri 09:00-17:00