Instituții financiare nebancare

Case Study Caption

Instituții financiare nebancare?

Înființarea și funcționarea unei instituții financiare nebancare (IFN) este reglementată prin Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare și a Regulamentului nr. 20/2009 al Băncii Naționale a României privind autorizarea, supravegherea și funcționarea instituțiilor financiare nebancare.

Pentru a înființa o IFN, este necesar să se îndeplinească următoarele condiții:

În primul rând IFN poate fi înființat doar sub forma unei societăți pe acțiuni (SA), iar capitalul social nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, respectiv 3.000.000 euro în cazul instituțiilor financiare nebancare care acordă credite ipotecare. Capitalul social se constituie și se majorează prin aporturi în numerar, nefiind permise aporturile în natură.

În termen de 30 de zile de la data înregistrării în Registrul Comerțului a societății, se remit Direcției de Reglementare și Autorizare din cadrul BNR, cererea de înscriere în Registrul General însoțită de documentele prevăzute de art. 19 din Regulamentul nr. 20.

Pentru înscrierea în Registrul General, IFN are obligația de a furniza BNR informații privitoare la acționarii semnificativi și structura grupurilor din care fac parte aceștia, precum și informații privind buna reputație și experiența adecvată a persoanelor împuternicite să conducă și să coordoneze activitatea zilnică a instituțiilor financiare nebancare și sunt învestite cu competența de a angaja răspunderea acestor instituții.

 

Conducătorii desemnați să coordoneze activitatea trebuie să aibă experiență de minim 1 an într-o funcție de conducere și minim 2 ani experiență practică în domeniul creditării. Îndeplinirea acestor condiții se aplică tuturor conducătorilor în înțelesul art. 5 lit. b din Legea 93 și are rolul de a asigura premisa esențială pentru administrarea corespunzătoare a riscurilor asociate activității derulate.

Se impune, de asemenea, elaborarea unor norme interne pentru realizarea activităților de creditare, în conformitate cu regulile unei practici prudente și sănătoase. In cadrul normelor interne de creditare, instituțiile financiare nebancare vor stabili reguli care să se refere cel puțin la bonitatea beneficiarului, la criteriile și la condițiile acordării creditului.

Instituția Financiară trebuie să dețină de asemenea un sistem informatic, care să asigure cel puțin realizarea de raportări către BNR, în termenele și formatul prevăzute de reglementările emise de BNR, conducătorul fiind obligat să furnizeze o declarație pe proprie răspundere privind îndeplinirea acestei condiții anterior înscrierii în Registrul General.

Este important să rețineți că înființarea IFN-urilor este reglementată de Banca Națională a României, iar cerințele specifice sunt stricte și de o importanță deosebită. Este recomandat să consultați cu rigoare legislația aferentă și să căutați sfaturi legale și financiare profesionale înainte de înființarea unei IFN.

 

Permite-mi să te ajut!

Dacă aveți nevoie de ajutor, completați formularul. În cazul în care vă grăbiți, puteți să ne apelați direct. Vom reveni la dumneavoastră în maxim 1 oră.

Telefon: 0753033303

office@danandrei.ro Luni – Vineri 09:00-17:00